Uneori nu e suficient doar să faci dreptate, e nevoie să arăți că faci dreptate și să și miști mecanismul de reacție spre zona de intervenție.
Dar, de la plopii fără soț și dragostea românului pentru poezie, evoluția a accelerat spre o imensă prăpastie a demagogiei, a inculturii și a mediocrității.
Cum mintea unui nebun funcționează diferit, iar stimulii receptori neuronali nu reușesc să funcționeze, să stimuleze și să determine o rațiune sănătoasă, așa și dreptatea actuală a atins modificări importante de intervenție și reacție.
Acum, ce-i drept, mai toată lumea știe să scrie și mai toată lumea crede că deține cunoștințe în toate domeniile și, mai toți, au impresia că dreptatea le aparține fără niciun dubiu. Dar, poate că de aici a început de fapt problema….
În schimb, noua dragoste a românului este, indiscutabil, datul cu părerea. Psihologic cred că e chiar sănătos, constituțional e și permis, dar de la emiterea unei păreri până la trasarea unei concluzii general valide, considerăm că e necesar a fi străbătut un întreg proces de rațiune și studiu.
Începeam a scrie zicând că uneori e suficient doar să faci dreptate, iar alteori ziceam că e nevoie doar să arăți că faci dreptate, lucru ce începe să piardă tot mai mult sens spre latura psihologică și emoțională a adevărului.
E adevărat că, într-un univers ideal, ambele afirmații ar fi bine a se produce într-un termen rapid, sigur și cu o aplicabilitate indiscutabilă. Doar că, în universul nostru, majoritatea ideologiei de soluționare și intervenție urmărește satisfacerea cerințelor de necesitate a celor care ar vedea, ar scrie sau ar formula, îmbrăcat (cu haine groase de iarnă) de temeinicia încărcăturii actului normativ ce beneficiază de prezumția de legalitate.
Cum coeziunea grupului și istețimea individului reușesc să transpună scriptic multe ideologii, trăiri, sentimente și să prezinte adevărul în forma lui, așa entitatea care e datoare să studieze, să analizeze și să concluzioneze cele realizate de istețimea coeziunii grupului, trebuie să emită adevărul stabilit de regulile imperative impuse de normele relațiilor sociale.
Am putea să scriem foarte multe despre asta și poate că am putea să facem și mai multe de atât, dar ne place să rămânem printre plopii fără soț…
Răbdare și entuziasm,