Conform informațiilor publicate pe site-urile sindicatelor în perioada 10 – 14 iulie 2023, cele patru organizații sindicale reprezentative din sistemul penitenciar au publicat în total șapte articole informative destinate membrilor lor.
Săptămâna a început cu anunțul unei ședințe preliminare înaintea discutării cererilor de transfer ale agenților de poliție penitenciară, în scopul stabilirii unor reguli.
Cu toate acestea, ziua de marți, 11 iulie 2023, a adus cu sine un anunț important făcut de una dintre organizațiile sindicale, referitor la intenția Ministerului Justiției de a modifica statutul polițistului de penitenciare în ceea ce privește răspunderea.
Această modificare se bazează pe Decizia 649/2022 din 15 decembrie 2022, care se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor privind răspunderea patrimonială a militarilor.
Decizia Curții Constituționale identifică mai multe aspecte care conduc la nerespectarea prevederilor constituționale. În cazul nostru, prin statutul polițistului de penitenciare, lucrurile erau reglementate într-un mod diferit, iar caracterul executoriu al răspunderii intervenea doar după rămânerea definitivă a deciziei prin neintroducerea sau respingerea acțiunii în instanța de judecată.
Noul proiect propus aduce modificări și adaptări ale Codului Muncii, atât în ceea ce privește promovarea acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, cât și în ceea ce privește acordul de recuperare a pagubei pe cale amiabilă.
Vă vom prezenta în continuare informațiile publicate pe site-urile organizațiilor sindicale reprezentative din sistemul penitenciar.
Însă, înainte de a le explora în detaliu, este important să subliniem că toate organizațiile sindicale susțin modificarea și abordarea altor aspecte considerate relevante și de interes.
Pentru a oferi o perspectivă mai amplă și a spori impactul acestor informații, am redat mai jos câteva paragrafe din decizia Curții Constituționale. Acestea nu doar că reprezintă o lectură interesantă, dar și o sursă de inspirație valoroasă pentru cercetările viitoare, atât cele probabile, cât și cele posibile, realizate de angajatori.
Or, actul de imputare emis de comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă nu poate fi considerat ca prezentând suficiente garanţii de obiectivitate pentru a permite absenţa evaluării judiciare. Din contră, într-un raport de muncă (indiferent de natura sa – contract individual de muncă/ raport de serviciu) nu se poate recunoaște chiar părții care se pretinde păgubită dreptul de a emite ea însăși, prin diversele sale structuri, un act având caracter de titlu executoriu. O asemenea orientare nu vădește decât existența unui grad ridicat de subiectivitate, incompatibilă cu securitatea juridică de care trebuie să se bucure părțile unui raport de muncă și cu principiile care stau la baza statului de drept.
Dealtfel, în jurisprudența sa, Curtea a arătat că deciziile angajatorului sunt susceptibilea fi calificate drept subiective şi, uneori, chiar abuzive, mai ales în contextul raporturilor contractuale de muncă ce, prin natura lor, presupun o semnificativă interacţiune umană. Astfel, nu trebuie omis că aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului faţă de angajator, caracterizată prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are îndrituirea de a da ordine şi directive, de a controla prestarea muncii şi de a sancţiona încălcările săvârşite de către angajat [a se vedea Decizia nr.279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.431 din 17 iunie 2015, paragraful 35, sau Decizia nr.261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.511 din 7 iulie 2016, paragraful 34].
Principiul securităţii juridice este instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constituţie şi reprezintă un principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă [Decizia nr.51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 3 februarie 2012]. Este un concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale [Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68]. De asemenea, statul de drept presupune ordonarea tuturor atribuţiilor/ competenţelor autorităţilor publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ceea ce înseamnă că securitatea juridică este o componentă intrinsecă a acestuia [Decizia nr.238 din 3 iunie 2020, paragraful 45].
Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr.10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003. Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr.53/2003) a renunțat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă în executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanței judecătorești. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art.1 alin.(3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanţele de judecată, care, potrivit art.124 alin.(1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii. Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil. Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti [Decizia nr.24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 5 februarie 2003].
Totodată,Curtea constată că reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile legislative necorelate în substanța lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenţei legislative. Aceasta constituie, totodată, o reglementare revolută, ce poate genera confuzii şi care trebuie înlăturată, întrucât logica ansamblului legislativ este afectată în condiţiile coexistenţei unor prevederi discordante. Certitudinea juridică, precizia şi claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate [Decizia nr.355 din 26 mai 2022, paragraful 29].
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reglementarea competenței autorității pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum și conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principul statului de drept și al securității juridice, inducând arbitrariul, subiectivismul și un caracter aleatoriu în desfășurarea raporturilor de muncă. Prin urmare, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziție, potrivit art.21 din Constituție, posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești în vederea recuperării prejudiciului suferit, și nu de a impune el însuși imputarea pretinsului prejudiciu. În consecință, dispozițiile art.25 alin.(1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr.121/1998 sunt neconstituționale în raport cu art.1 alin.(3) și (5) din Constituție cu referire la statul de drept și la securitatea juridică. Totodată, având în vedere legătura intrinsecă existentă între cele 6 alineate ale acestui articol, Curtea va constata și neconstituționalitatea acestora pentru aceleași motiv, astfel că întregul art.25 din Ordonanța Guvernului nr.121/1998 este neconstituțional.