Controlul sistemului, indiferent de departamentul, ministerul sau compartimentul de unde aparține personalul desemnat să verifice, are principalul rol de cunoaștere și îmbunătățire a activității desfășurate. De fapt, asta e rolul determinant al oricărui control: să verifice, să măsoare sau să compare standardele de lucru, în vederea menținerii și stabilirii unui cadru de muncă legal și eficient.
În schimb, realitatea bate filmul, iar măsurile de control sunt ceva mai diferite de factorii și cărțile de management, sau cel puțin în viziunea noastră.
Cândva am cunoscut puțin din reacția scurtă și însetată să reacționeze, atunci când, după multe luări de poziție, sistemul identifică o modalitate să slăbească din curajul de prezentare și poziție.
Pentru că aveam o imaginație bogată și cuvintele trebuie să prindă totuși sens, vă propun să îmbinăm puțin din elementele reale cu evenimentele lui Orwell din Ferma Animalelor.
Pentru cine nu a citit, în primul rând o recomandăm spre studiu, iar în al doilea rând, pentru personalul mai leneș, îi trasăm ideea principală.
Lucrarea prezintă acțiunea într-o fermă, într-un conac, unde locuiau diferite animale ce erau îngrijite de un fermier. Pervertirea idealurilor animalelor fac ca, printr-un efort comun al animalelor, în scopul promovării idealurilor de libertate și egalitate, omul să fie eliminat din mecanismul de conviețuire, iar puterea să revină clasei sociale.
Puterea, indiferent că s-a realizat în baza frontului comun și idealurilor sociale, ajunge să dividă munca în două, munca fizica și munca intelectuală, iar tratamentele asigurate în urma clasificării să se facă și ele diferențiat.
Bineînțeles, pentru ca animalele să trăiască egal, se instituie drepturi, se începe un proces de educare, iar modalitatea de guvernare trebuia să se bazeze pe votul consensual.
Atunci când se ridică la comanda plutoanelor elita intelectuală, iar sistemul de guvernare prinde modificări, autodeclaratul conducător, prin manipulare și abuz, transformă ferma într-o dictatură, unde hrana asigurată era puțină, iar munca mult mai multă. Folosindu-se de factorul manipulator pentru societate, de limbă, și bazându-se pe naivitatea mare a unora, transformă fundamental modalitatea de conviețuire.
Ce cred eu că e absolut fantastic, nu faptul că s-a reușit instituirea unui regim în care unii stăteau și alții munceau, e fantastic că, muncitorimea își poziționa ura generală în funcție de interesele conducătorului și ”toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele.”
În fine, cartea e superbă și vă recomandăm cu mare căldură, dar haideți să revenim la noi, la sistemul penitenciar, la forma de reprezentare, la mecanismele și motoarele de funcționare.
Ce coincidență, și noi avem o clasă socială care militează pentru egalitate și urmărește idealuri comune de realizare, și noi avem mai toate asemănările, și noi, la fel ca și ei, avem calul devotat care crede din toată inima în cauză și în idealurile șefilor.
Și printre noi există cei care se împotrivesc conducerii, un Snowball din poveste, și, la fel ca în poveste, ura mulțimii și mecanismele de îndepărtare sunt relativ similare, doar că prezintă elemente ceva mai evoluate vremurilor actuale.
Să gândim diferit… de fapt, pentru egalitate de tratament, să ne gândim că eu sunt Snowball. Sunt un porcușor ce, să zicem, că aș fi pe la adunările conducătorului și aș avea poziții contrare, dar, repet, să ne imaginăm…
Știți, Napoleon e Napoleon, el deja are mecanisme manageriale ce coordonează porcii din fruntea plutoanelor animalelor, iar eu sunt doar unul dintre porcii din jurul lui, un porcușor bine organizat care critică odele maestrului Napoleon.
Pentru că povestea noastră se produce înainte de îndepărtarea oamenilor din fermă, trebuie să ne gândim că, în cazul nostru, Napoleon primește hrană de la OM.
Omul, în cazul nostru (nici nu știu, haideți să punem rolul în spatele unei entități), să zicem Ministerul. Bun, deci, omul când constată că Napoleon e slăbit, iar porcii din jur sunt depășiți, atunci aplică metoda agresivă.
Metoda agresivă, după cum cititorii cărții o pot deduce, este asmuțirea cățelușilor până la sânge sau deces, totul în numele egalității, legalității și idealului comun.
Pentru că toți avem un rol bine definit, propunem ca rolul cățelușilor adorabili să fie ocupat de mecanismele de reacție.
Cunoaștem câțiva Napoleoni, câțiva Snowball, aș fi zis acum câteva cățele, dar sună prea urât și nu e etic și diplomatic, de-aia să le zicem: cățelușe și cățeluși, cunoaștem omul, dar și multe animale.
Povestea e puțin mai diferită decât în carte, povestea este despre un Snowball și despre un Napoleon, câțiva cățeluși și cățelușe și despre OM.
Omul, ghidat prin OMJ de prelungire, direcționează cățelușii și cățelușele, de mai bine de 4 săptămâni, în vederea atingerii obiectivelor de control, spre îndepărtarea sau slăbirea unui Snowball.
Ce nu tratează George Orwell în carte sau uită să ne mai povestească, e vorba de abordarea și poziția lui Snowball, după îndepărtarea sa din comunitate.
Cum Snowball este un tip foarte isteț și extrem de abil, cine știe, poate doar se regrupează sau poate își formează o alianța mai solidă, îmbinată de mai toate animalele comunității.
Dacă aș trage o concluzie înainte de concluzia propriu-zisă a raportului, aș zice că Snowball așteaptă doar momentul să se arate… Cartea nu ne spune prea multe, dar cine știe, probabil realitatea ne va arăta finalul.
Relatarea este așa cum este și povestea, o fabulație…
Răbdare și entuziasm,
