RIL: ICCJ a stabilit că decontarea ratelor polițiștilor nu se va mai face anterior legii de aplicare.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit că polițiștii care au încheiat contracte de credit ipotecar sau imobiliar înainte de apariția legislației NU au dreptul la compensație lunară.

Decizia ICCJ va deveni obligatorie după publicarea în Monitorul Oficial.

Probabil va fi motivată pe baza principiului neretroactivității legii civile și vor fi luate în considerare aspecte specifice privind stabilirea calității de beneficiar al compensației lunare.

Măsurile de decontare introduse prin Legea nr. 288/2018 se aplică și în ceea ce privește decontarea ratelor în rândul cadrelor militare, dar RIL-ul se referă exclusiv la decontarea ratelor polițiștilor.

Decizia ICCJ va deveni obligatorie pentru toate instanțele de judecată atunci când se vor pronunța asupra unor chestiuni similare și nu va mai permite interpretări cu privire la această problemă.

Având în vedere soluțiile deja definitive, vom fi nevoiți să plătim deconturi de chirie anterioare legii, în timp ce, pentru viitor, considerăm că situația este deja rezolvată și în cazul nostru.

Ar fi fost prea frumos ca povestea să se încheie cu un final fericit.

În plus, în ceea ce privește posibile practici neunitare în interpretarea efectelor decontului în sistemul penitenciar (ceea ce ne e greu să credem că o să mai existe), este doar o chestiune de timp până când va fi emis un RIL referitor la articolul din statutul polițistului de penitenciare.

Dar, cu toate acestea, suntem convinși că motivarea va conține suficiente considerente pentru a stabili un punct de referință pentru noi și pentru a evita pierderile de timp și speranțele deșarte.

Concluzie:KNOCKOUT

Mai jos, soluția: Decizia nr.12 din 19.06.2023: Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 indice 2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/ imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2023.

De Patric