În data de 06-07-2023, la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a avut loc o ședință de organizare cu federațiile reprezentative ale sistemului penitenciar.

Din cadrul subiectelor dezbătute, au rezultat următoarele:

Penitenciarul Rahova are nevoie urgentă de personal, iar aceștia fac un apel către toate unitățile penitenciare pentru suport și ajutor.

Pentru a rezolva situația și a decongestiona activitățile productive pe care le-au asumat ca unitate, se va proceda la detașarea a 4 agenți din cadrul Penitenciarului Jilava, pentru o perioadă de o lună.

După perioada asigurată cu suportul Penitenciarului Jilava, fiecare unitate penitenciară cu personal suplimentar pe statul de organizare va nominaliza câte 4 polițiști de penitenciare, într-un proces rotativ de o lună.

Pentru a evita o nominalizare forțată a personalului prin detașare, organizațiile sindicale au solicitat realizarea unor adrese de sprijin către unități. Or, identificarea polițiștilor de penitenciare care sunt dornici să ajungă în București și să se ia în considerare personalul care a depus cerere de mutare la actuala procedură de transfer, în vederea evitării unei hărțuiri mascate a subordonaților.

Referitor la aceste solicitări, din informările oficiale comunicate, nu s-a luat încă o decizie cu privire la situație, dar cu siguranță se va evita forma mascată a abuzului și se va încerca un proces de selecție bazat pe manifestarea de voință.

O altă situație dezbătută a vizat modificarea Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare în procesul de imputare instaurat în răspunderea patrimonială a polițiștilor de penitenciar.

Datorită Deciziei 649 din 15 decembrie 2022, prin care Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale prevederile normelor de emitere a deciziei de imputare emisă de angajator și a concluzionat necesitatea ca răspunderea patrimonială pentru daune să fie stabilită de instanța de judecată, s-a identificat o similitudine între aspectele din lege și statutul nostru.

În cadrul ședinței, s-a adus la cunoștință faptul că Ministerul Justiției a trimis o formă pe care dorește să o modifice, cu un termen extrem de scurt pentru analiză.

Înțelegem că textul este propus de Ministerul Justiției și este în acord cu considerentele deciziei Curții Constituționale.

Cu toate acestea, până în prezent, organizația noastră sindicală nu a primit nicio formă a textului și, deci, nu vă putem spune dacă propunerea este în acord cu decizia.

Mai mult, înțelegem că va avea loc și o modificare semnificativă în procesul comisiilor de disciplină de la nivelul sistemului penitenciar.

Deoarece situația permite și sistemul dorește să abordeze într-un mod nou comisiile de disciplină, dorim să se țină cont de două aspecte esențiale:

a) Mustrarea scrisă să nu mai afecteze drepturile salariale, fiind o sancțiune fără caracter pecuniar, iar scopul stabilit de legiuitor este de a avertiza că în viitor pot exista alte consecințe;

b) Persoana învinuită în cadrul procedurii, fie disciplinară sau patrimonială, să fie informată și să aibă posibilitatea de a participa la toate etapele procesului care vizează situația sa.

Din informațiile comunicate, înțelegem că va fi constituit un grup de lucru pe data de 12-07-2023, iar demersul va fi realizat într-o colaborare între sindicate și angajator.

O altă problemă ridicată a vizat faptul că, în unitățile penitenciare, nicio adresă trimisă de ANP nu este redirecționată către organizațiile sindicale.

Din păcate, managementul penitenciar manifestă o reticență exagerată în ceea ce privește transparența informațiilor publice și impactul acestora asupra personalului.

Potrivit informațiilor primite de la organizațiile federative reprezentative, la nivel teritorial, numărul adreselor primite și redirecționate către organizațiile sindicale a ajuns să fie aproape inexistent.

Prin urmare, înțelegem că această situație este regretabilă, iar procesul de informare va fi modificat. Directorii de penitenciare o să procedeze la o consultare reală cu organizațiile sindicale.

Au mai fost prezentate câteva probleme punctuale:

Penitenciarele oltenești (Craiova, Pelendava și CD) nu sunt de acord cu privire la susținerea escortelor de prezentare a deținuților – soluția: se va realiza o analiză;

La Penitenciarul Bacău există probleme cu personalul – soluția: se va realiza o analiză;

La Penitenciarul Severin există o situație de conflict – soluția: se va realiza o analiză.

Concluzia generală: Nu s-au tras concluzii; Vor fi efectuate analize!

Totodată, organizațiile federative au fost informate că există sprijin politic pentru deblocarea a 100 de posturi în sectorul operativ.

Detaliile privind sprijinul politic nu sunt menționate, dar se presupune că se referă la sprijinul politic al alianței de coaliție aflată la putere.

S-a menționat că există un angajament politic pentru deblocarea sporurilor începând cu data de 01-07-2023.

Dar, cu toate acestea, conform informațiilor comunicate de ANP, organizațiile federative au fost informate că nu există un act normativ publicat în acest sens, iar coaliția nu și-a respectat angajamentul politic.

După ce se trezesc din șocul informației și văzând faptul că angajamentul politic nu a fost asumat, probabil că organizațiile federative o să reacționeze.

De asemenea, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnul Halchin Dan, a informat că, ieri, 05-07-2023, s-a deplasat în Penitenciarul Târgșor pentru a verifica extinderea spațiilor de cazare și a constatat că infrastructura și spațiile pentru personal nu permit construcția containerelor modulare.

De asemenea, a mai menționat că a efectuat o vizită la Penitenciarul Găești, unde a constatat întârzieri în ceea ce privește investițiile.

Totodată, s-a comunicat că mâine, 07-07-2023, va avea loc o vizită a ministrului justiției la Penitenciarul Mioveni.

Pentru ziua de mâine, inițial, la nivel zvonistic, se vehicula ideea că domnul Dan Halchin va vizita, împreună cu domnul Bogdan Ilea, Penitenciarul Aiud.

Însă, ținând cont de situația dată, se pare că și-a recalibrat traseul și va veni și domnia sa mâine la Penitenciarul Mioveni.

Informațiile sunt neclare, dar pentru că mâine se anunță o zi unică, iar Penitenciarul Mioveni va cunoaște pentru prima dată în istoria sa o vizită de acest calibru, noi o să fim acolo și sperăm să nu dezamăgim.

Nu am avut plăcerea de a ne cunoaște cu echipa trimisă de ANP pentru supravegherea și coordonarea penitenciarului în aceste zile, dar, din cele auzite, la plecare, păreau convinși de imaginea și dezvoltarea evolutivă a Penitenciarului Mioveni.

Din păcate, o mare parte din funcțiile de conducere sunt în concediu de odihnă, în recuperare, în medical sau într-o altă formă de răspândire, dar suntem convinși că, dacă situația va permite, o parte va încerca să participe la acest moment.

Așteptăm cu poarta închisă (conform legislației), dar cu brațele deschise și inima caldă.

De Patric