În această dimineață, în ziarele locale de pe litoral, am citit povestea unei angajate de la Penitenciarul Constanța Poarta Albă, care a fost abuzată de șefi și nu a putut participa la un concurs de avansare.
Noi știm că sistemul are un mecanism de reacție asemănător cu universul descris de Kafka în „Colonia penitenciară”, unde strânsoarea cleștelui mașinăriei de persecuție este palpabilă, dar curiozitatea ne-a stârnit să cercetăm mai profund situația și să vedem dacă abuzul prezintă ceva mai mult decât atât.
În realitate, o angajată contabilă din penitenciar, care urma să primească viza CFP (control financiar preventiv), a descoperit că suma de 80.000 lei nu era înregistrată în evidențele contabile.
În acest context, prin controlul efectuat de Curtea de Conturi a României, lipsa din bugetul de stat a fost consemnată în rapoartele specifice, iar organele abilitate de lege au fost sesizate pentru a clarifica situația.
Polițiștii de penitenciare care au ocupat poziții de conducere înaintea actualilor responsabili și-au aruncat reciproc vina. Și, având avantajul de a lucra în echipă, fiecare ocupant al fotoliului de director și-a atribuit vina predecesorului său.
Atunci când situația este în conformitate cu linia trasată, abilitatea instituțională permite timpului să rezolve problemele fără a crea prea mult scandal.
Deoarece angajata a agitat apele și a încercat să nu fie trasă la răspundere nejustificat, directorul economic, șeful șefului, a reacționat rapid și a adus o avalanșă de acuzații împotriva ei, ceea ce a condus la sesizarea comisiei de disciplină cadre.
Pe parcursul unei perioade de hărțuire de patru luni, cu însemnări referitoare la activitățile zilnice, schimbări în atribuțiile sale și e-mailuri prin care i se cereau tot mai multe lucruri haotice, contabila noastră a decis că este timpul să reacționeze la ceea ce se întâmpla.
Atunci când ești etichetat în mod sistematic și când unii devin părtinitori cu situația, evenimentele faptice se rostogolesc ca un bulgăre de zăpadă.
Deoarece nu suntem străini de modul în care sunt soluționate dosarele în cadrul comisiilor de disciplină din penitenciare, iar metodele și mijloacele utilizate sunt un adevărat studiu de caz, președintele comisiei de disciplină cadre nu i-a permis inculpatului din dosar să participe la audierea martorilor din birou și nu a dezvăluit declarațiile acestora.
Pentru că dreptul la apărare și principiul egalității de arme au prioritate în fața instanței de judecată, precum și din alte considerente relevante, dosarele de față au fost anulate și, desigur, au fost dispuse despăgubiri ca măsuri reparatorii.
Suntem convinși că acesta va fi doar un caz despre care nu se vor spune prea multe și se va încerca rapid trecerea peste el, dar suntem siguri că realitatea ne va aduce în fața unui nou caz similar într-un alt penitenciar.
Și, probabil că, într-o zi nu foarte îndepărtată de prezent, vom ajunge la prezentarea unui caz în care abaterea disciplinară nu va mai putea fi cunoscută de către inculpat, ascunsă în spatele unei măsuri de siguranță frumos conturate în mecanismul temeinic și în aparența de legalitate.
Oricum, putem sta liniștiți cu gândul că, cel puțin în lumina dispozițiilor actuale, sancțiunea disciplinară va fi mereu adusă la cunoștința noastră, poate chiar de către șeful hărțuitor, dar va fi, probabil, singurul document opozabil și justificat care ne va fi cunoscut mereu.
Până atunci, deoarece am fost învățați încă de mici să ne conformăm normelor și dispozițiilor și să ne adaptăm la ele, indiferent de sensul lor în rațiunea noastră, ne rămâne doar să nu fim acuzați și judecați.