În general, pacea durează puțin și aduce după ea haosul.
Puținele momente de pace pe care le traversăm, sunt doar un război prost deghizat.
În unele momente, pacea poate părea un fenomen stabil și sigur, iar liniștea generată trezește în mulți gândul supunerii și al predării.
În alte momente, pacea poate părea un fenomen instabil și nesigur, iar liniștea generată trezește în toți gândul războiului ce își așteaptă pornirea.
Totul e un joc al așteptării, iar statistic vorbind, creierul urmărește în analiză evitarea pierderilor și nu validarea câștigului.
Cum comunicarea are un rol determinat în stabilirea obiectivelor, lipsa comunicării e un semn foarte rău.
Atacul frontal asupra negativității consultării reale și aparentul dialog formal, conduc, fără niciun dubiu, la momentul de debut al fenomenului.
Cu alte cuvinte, să nu îndrăznești să prezinți un punct de vedere sau să soliciți documente atunci când ai nelămuriri. În timpurile actuale, ai fi nebun să faci asta – doamne ferește – sistemul o îmbracă repede în legalitate și te trezești dezbrăcat și atacat.
.
.
.
”Într-un oraș trăia odată un câine pe care-l chema Bălțatu. Odată se ivi o foamete mare. Neavând ce mânca, întreg neamul câinesc pieri. Atunci Bălțatu, lihnit de foame, se duse în altă țară unde auzise că-i belșug. Acolo intră într-o casă și se sătură, folosindu-se de neatenția stăpânei. Însă când ieși, îl înșfăcară cu dinții niște câini și, trăgându-l în toate părțile, îl făcură ferfeniță. Atunci el se gândi: „Tot mai bine-n țara ta, unde, chiar dacă-i foamete, cel puțin trăiești nesupărat și nu te hărțuiește nimeni. De aceea am să mă întorc în patria mea.” Așa și făcu. Când se întoarse din țara străină, toate neamurile îl întrebară:
– Hei, Bălțatule, ce-ai văzut prin meleagurile străine? Cum e pe acolo? Ce fel de oameni sunt? Acela răspunse:
– Ce să vă spun în privința țării? Sunt acolo tot felul de lucruri bune de mâncat, iar gospodinele nu bagă de seamă. Un singur cusur are țara străină: că te prigonesc cei de-un neam cu tine! (117)
Auzind aceasta și hotărât să moară, crocodilul își luă rămas bun de la maimuță și plecă acasă. Acolo se luă la luptă cu acela care-i pătrunsese în casă și, după ce-l omorî, locui în ea nesupărat. Bine a zis cine a zis:
Ce folos de fericirea care nu e dobândită prin bărbăție, chiar dacă-i ușor de folosit? Și un bou bătrân, oare nu mănâncă el iarba ce răsare datorită întâmplării? (118)
Așa se sfârșește cartea a patra, numită Pierderea agonisitei.Adaptare Legal Style: Alexandra Roșu, I Law You – sursă: https://www.juridice.ro/734091/cainele-in-tara-straina-panciatantra.html”
Răbdare și entuziasm…