A fost odată ca niciodată, dacă nu ar fi nu s-ar povesti. A fost odată o clasă politică, un sistem de penitență, cu toți indicatorii de recepție și un manager.
Politicianul român, în sensul restrâns, se definește prin alegerea sa în baza popularității și a susținerii la nivelul unui grup de unități, iar, în sensul larg, are la baza o serie de principii, scopuri și mijloace ce lustruiesc apanajul puterii legislative.
Politicianul definește politica.
Pușcăriașii români, în sensul restrâns, se definesc a fi totalitatea persoanelor, atât din rândul politicului, cât și din zona civilă, ce săvârșesc sau încalcă norme impuse și sancționate în actele normative, pentru menținerea unui climat organizațional general bazat pe conviețuirea colectivă. Dacă sensul restrâns îl definește pe pușcăriaș atât de aprofundat, în sens larg, pușcăriașul român reprezintă ființa vie credibilă ce, în lumina directivelor și convențiilor europene și globale, prezintă o importanță majoră de protecție, susținere, ajutor și compătimire.
Pușcăriașul definește pușcăria.
În sensul restrâns, polițistul de penitenciare este funcționarul public al statului, cu un statut distinct, adică o categorie profesională ce stabilește obligații și interdicții specifice exercitării funcției publice, în acord cu normele emise de clasa politică și în strânsă legătură cu deținutul. În sensul larg, acesta se definește prin rolul atribuit în securitatea națională, ordinea publică și siguranța națională, prin menținerea în afara celor ce sunt adaptați la normele impuse în cadrul general și suportul pentru înțelegerea, conștientizarea și responsabilizarea la momentul reîntoarcerii către populație.
Polițistul de penitenciare definește pușcăria, în acord cu normele legislative emise de clasa politică.
Clasa politică, prin procesul de legiferare, emite norme pe care polițistul de penitenciare e obligat a le respecta și a le impune în penitenciar, în vederea atingerii obiectivelor amintite mai sus.
Managerul, în rolul restrâns, e pionul important ce pune în funcțiune, supraveghează și urmărește respectarea întregului mecanism de funcționare al factorilor ce aplică norma și a celor ce trebuie să se supună dispozițiilor impuse de aceasta. În sensul larg, el reprezintă imaginea instituției și poartă întreaga responsabilitate pentru buna funcționare, fiind direct răspunzător pentru efectele colective negative.
Pe hârtie, sună simplu și bine, dar ce ne facem când întregul tot prezentat suportă unele modificări. Să ne gândim că politicul, prin rolul de legiferare, începe să emită norme fără aplicabilitate sau cu o aplicabilitate ce se dovedește la primul control de constituționalitate ca fiind unul neconstituțional. Or, să ne gândim că polițistul de penitenciare, dator să respecte și să se adapteze normelor impuse, consideră că rațiunea personală e mult mai eficientă în raport cu rațiunea legiuitorului; sau ce ne facem atunci când măsurile de sancționare pentru deținuți sunt ineficiente și nu reușesc să-și atingă principalul obiectiv. Iar, în final, ce ne facem atunci când managerul se depărtează de rolul său și împins de propria rațiune, sub egida nemărginită a dreptății, îmbină rolurile fiecăruia și adaptează propria rațiune de urmat…
Poate puterea legislativă depășește cu mult standardele rezonabile și rațiunea polițistului de penitenciare e în acord și respectă cu strictețe cerințele impuse de legislație, iar managerul se plictisește la o cafea verificând indicatorii stabili ce poziționează întreaga entitate la un nivel performant. Cine știe, totul e posibil!
Răbdare și entuziasm…