Ultima perioada a venit în susținere cu ceva mai multe păreri din partea oamenilor, iar pentru că eu consider că în fiecare român stă un Hipocrate mai mic și un Dongoroz mai mare și ținând cont de faptul că și mie îmi curge prin vene același sânge, emit prezenta părere:
Având în vedere că perioada pandemică a născut în fiecare cunoștințe juridice și, mai mult, în unii a reușit să genereze inducții, deducții și procedee logice ce sunt demne de memorat veșnic,
Prin trimitere la faptul că, parcă și văd cum stă Dongoroz în Rai la un pahar de zmeurată împreună cu Iorgovan, iar pe fundal ascultă cântece din vremea Himerei, povestind unul altuia despre generațiile trecute, viitoare și prezente,
În acest sens, așa cum noi mai butonăm televizorul, sunt convins că și ei mai aruncă o privire pe un ecran mare, unde sunt prezentate părerile juridice majoritar acceptate și, din plictiseală, citesc articolele juridice publicate prin presa actuală.
Și, mai suntem convinși că, sunt mândri de faptul că toți românii, dar absolut toți, au auzit de termenele discriminare, abuz și bine-cunoscuta expresie românească: Nu e legal așa ceva!!
Ce credem noi în schimb, e că le lipsește ceva pentru finalizare, parcă au puține noțiuni în ceea ce privește contenciosul administrativ și cred că de-aia, de foarte multe ori, totul se sfârșește doar la prezentarea opiniilor în medii de socializare.
Noi, sistemul penitenciar, am avut grija de resursa noastră avută în custodie și, pentru asta, am investit în dezvoltarea culturii petiționare și dobândirea cunoștințelor juridice prin programele de Educație Juridică.
Cum fiecare investiție are partea ei de profit, șef de promoție și absolvent al cursului, îl avem pe domnul deținut Pavel, care mai acum câțiva anișori a acționat în instanță pe Dumnezeu pentru încălcarea prevederilor din contractul de botez.
Conform domnului deținut, botezul său constituie un acord cu Dumnezeu prin care, în schimbul rugăciunilor, acesta din urmă se obligă să-l țină pe reclamant departe de rele.
Nu știu cum pare pentru unii, dar pentru noi e teribil de amuzant, mai ales când vezi că elevii din promoție excelează și inovează în rațiuni juridice.
Uneori stau și mă gândesc dacă sistemul ar fi avut si alte programe juridice, ceva despre procedura regularizării, despre procedura de citare și comunicare a actelor de procedură, unde oare ar fi putut ajunge totul…
Din păcate, cazul a fost clasat pe Pământ, urmând să fie redeschis prin revizuire la Împărăția Cerurilor.
Pe cât de amuzant, pe atât de tragic.
Cazul prezentat mai sus nu e singurul din zonele noastre, ele vin însoțite de multe și multe altele. E mai grav faptul că statul cheltuie bani, timp și resurse pentru plângerile depuse de deținuți.
Și, mai nou, văzând că Dumnezeu nu vrea să se prezinte la termenele de judecată, persoanele private de libertate stabilesc ținte cu care interacționează.
Cum mediul penitenciar e unul închis, iar stabilirea unei ținte trebuie să fie una pentru care șicanarea prezentării și citării îi poate aduce un sentiment de neliniște, procedează la alegerea unui angajat din sistemul penitenciar.
Cum persoana cu care interacționează în mod frecvent este supraveghetorul, atunci el reprezintă prima țintă în lanțul delațiunii organizate.
Persoanele private de libertate au prins o mare slăbiciune a sistemului și procedează mereu la fel. Solicită prezența unui ofițer, iar atunci afirmă că a fost agresat fizic de către agentul supraveghetor.
În situația în care deja persoana privata de libertate are aspirațiile unei delațiuni superioare, procedează la formularea unei petiții prin care afirmă că a fost agresat de x, y sau z.
Ce face sistemul, evident, fără nicio cercetare sau măcar un minim de alte probe necesare în susținerea celor relatate de deținut, procedează la prezentarea deținutului la cabinetul medical, la camera de gardă a spitalului, iar mai apoi, la serviciul de medicină legală.
După ce face acest mecanism rotativ interminabil, indiferent de rezultatele consemnate, unitatea formulează plângere penală, citez: in rem.
Într-o opinie personală, logica penitenciarelor e absolut irațională, iar sistemul parcă încurajează șicanarea.
Nu am văzut sau poate cunoaștem prea puține, să se formuleze o plângere din partea sistemului, in rem (șic!), măcar după clasarea dosarului înaintat de deținut, pentru inducerea în eroare a organelor de urmărire penală.
Sau, dacă nu e prea mult, o cercetare administrativă pentru recuperarea cheltuielilor survenite pentru deplasările pe la cabinete medicale, spitale, resursa umană angrenată și timpul consumat.
Am plecat de la Părintele Constituției României și de la mândria lui Vintilă Dongoroz pentru noi, cu gândul că strecor câteva idei ale sistemului penitenciar în vremea lui COVID 19, în variantele atenuate și agravate, cu prezentarea planului de măsuri ce urmează să se implementeze în sistemul penitenciar și am ajuns să scriu despre o metodă folosită abuziv de persoanele private de libertate, dar o să revin cu părerea după aprobarea noilor măsuri.
O regulă general valabilă se aplică tuturor celor care cred că dețin adevărul absolut: Nimeni nu deține adevărul absolut și dacă l-ar deține, la ce i-ar folosi?
Entuziasm si răbdare…